Acatistul Sfintei Mucenite Hristina

Sfanta Mucenita Hristina este sarbatorita pe 24 iulie. Condacul 1 Mult patimitoarei, prealaudatei Mucenite Hristina, celei ce numele Mantuitorului a purtat, crucea suferintei spre Golgota patimirilor a ridicat, veniti sa-i impletim cantari de laude, zicand: Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Icosul 1 Nascandu-te in cetatea Tirului, din parinti pagani si slujitori ai necuratilor zei, din tinerete cunoscand pe Dumnezeul Cel Adevarat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care iti cantam: Bucura-te, curata mielusea nascuta intre pagani; Bucura-te, ca tatal tau, Urban, avea stapanirea de guvernator; Bucura-te, ca acesta, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, ti-a pus numele Hristina; Bucura-te, ca numele tau insemna mai inainte oarecare proorocie; Bucura-te, ca intre fecioarele vremii nu era nici una care sa te intreaca in frumusete; Bucura-te, ca parintii, vazandu-te crescand, se umpleau de bucurie; Bucura-te, ca acestia iti pregateau un anume fel de vietuire; Bucura-te, caci dorinta lor avea sa fie desarta; Bucura-te, fecioara blanda si curata; Bucura-te, ca haina curatiei ti-ai pazit-o neintinata; Bucura-te, ca in credinta erai nestramutata; Bucura-te, cea plina de dragoste nemasurata; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 2-lea Vrand tatal sau a o pazi de vederea omeneasca, i-a randuit petrecerea in palatul cel mai inalt, dandu-i slugi nenumarate si zei de aur si de argint, jertfe zilnice, insa neprihanita fecioara canta Adevaratului Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Auzind tinerii cei de bun neam despre a ta frumusete, voiau a te lua spre insotire, insa tatal tau le spunea tuturor ca „nu te vei insoti cu nimeni, ci in feciorie vei petrece, spre a sluji zeilor toata viata, caci mult te-au iubit”, iar noi iti cantam unele ca acestea: Bucura-te, ca parintele tau trupesc prooroc a fost; Bucura-te, ca acesta voia sa slujesti zeilor celor neinsufletiti; Bucura-te, ca niciodata tu n-ai voit a le aduce jertfe, nici a te inchina lor; Bucura-te, ca privind de la fereastra la luminatorii cei ceresti ai cunoscut pe Ziditorul; Bucura-te, ca, rugandu-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia sa ti Se descopere; Bucura-te, ca, petrecand in post si rugaciune, Domnul ti-a trimis pe ingerul Sau; Bucura-te, ca ingerul te-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci; Bucura-te, ca „Mireasa a lui Hristos” te-a numit; Bucura-te, ca tainele credintei ti-a deslusit; Bucura-te, ca pentru dragostea Sfintei Treimi de trei chinuitori ti-a prevestit ca vei fi muncita; Bucura-te, ceea ce cu paine cereasca de inger ai fost hranita; Bucura-te, ca sufleteste si trupeste te-ai simtit intarita; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 3-lea Umplandu-te de ravna dumnezeiasca, ai inceput a sfarama idolii cei neinsufletiti si aruncandu-i pe fereastra, ti-ai curatat odaia, spre a te putea inchina Ziditorului si a-I canta: Aliluia! Icosul al 3-lea Venind tatal tau sa te cerceteze si sa se inchine zeilor sai si afland cele savarsite de tine, s-a umplut de manie, ucigand cu sabia toate slugile, iar pe tine a inceput a te bate peste obraz, pentru care te laudam, zicand: Bucura-te, ca lovindu-te peste obraz ai marturisit pe Adevaratul Dumnezeu; Bucura-te, ca pe idolii cei de aur si argint i-ai numit diavoli; Bucura-te, ca tatal tau mai tare s-a umplut de manie; Bucura-te, ca a poruncit sa fii batuta fara crutare; Bucura-te, ca apoi in temnita te-a aruncat; Bucura-te, ca, instiintandu-se despre aceasta, maica ta la tine a alergat; Bucura-te, ca prin vorbe bune incerca a te momi; Bucura-te, ca acesteia i-ai spus sa nu te mai numeasca fiica a sa; Bucura-te, ca fiica si inchinatoare a Tatalui Ceresc te-ai numit; Bucura-te, ca maica ta mult s-a mahnit; Bucura-te, ca aceasta nici prin plangere, nici prin momeli nimic n-a sporit; Bucura-te, caci credinta ta era nestramutata; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 4-lea Scotandu-te a doua zi la judecata, guvernatorul Urban, uitand dragostea cea fireasca pentru fiica sa, voia sa te judece si sa te munceasca ca pe o straina si facatoare de rele, iara multimea adunata la priveliste, minunandu-se de frumusetea ta, zicea: ,,Dumnezeule al roabei tale, Hristina, ajuta-i ei, caci la Tine a alergat”. Iar noi impreuna cu mucenita cantam: Aliluia! Icosul al 4-lea Stand mieluseaua lui Hristos inaintea lui Urban, acesta cauta sa o induplece spre inchinarea la idoli, insa nesporind, ci mai rau maniindu-se, a poruncit sa fie data spre muncire, pentru care iti aducem laude, zicand: Bucura-te, cea tare in credinta ca un diamant; Bucura-te, ca fiinta intreaga Domnului ti-ai inchinat; Bucura-te, ca de stalp au poruncit sa fii legata; Bucura-te, ca ai fost cu fiare ascutite zdrobita; Bucura-te, ca bucati de carne din trupul tau cadeau; Bucura-te, ca spre Mirele Hristos privirile pline de rugaciune iti ridicai; Bucura-te, ca, dezlegandu-te de stalp, ai luat o bucata de carne si i-ai aruncat-o lui Urban in obraz; Bucura-te, ca acesta de si o mai apriga manie s-a aprins; Bucura-te, ca ulei incins pe tine au turnat; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 5-lea Invartind roata deasupra focului, cu neputinta este noua a descrie patimirile tale, viteaza mucenita, dar Bunul Dumnezeu te tinea in viata, intarindu-te in chinuri, spre slava numelui Sau si spre rusinarea paganilor, iar noi impreuna cu tine cantam: Aliluia! Icosul al 5-lea Fara de veste iesind din foc o vapaie, a ars ca la o mie de pagani ce erau imprejur, iar mucenita intarita fiind de ingerii ce o inconjurau nevazuti de ochii multimii se veselea si mai mult cu duhul in aprigele chinuri, pentru care si noi iti aducem laude, zicand: Bucura-te, nebiruita rabdatoare de chinuri; Bucura-te, ca rabdarea ta pe chinuitori ii nimicea; Bucura-te, ca ingerii in juru-ti stateau si te intareau; Bucura-te, ca, nemaistiind cum sa te mai munceasca, te-au aruncat din nou in temnita; Bucura-te, ca un inger trimis de Dumnezeu, de rani te-a tamaduit; Bucura-te, caci cu hrana cereasca din nou ai fost hranita; Bucura-te, ca, asemeni lui Hristos, batai peste obraz ai primit; Bucura-te, ca prin chinuri nenumarate cu El te-ai unit; Bucura-te, ca luminoasa ti-ai adus crucea pe Golgota suferintei; Bucura-te, ca niciodata n-ai slabit cu cugetul; Bucura-te, ca uneltirile nevazutilor vrajmasi ai biruit; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 6-lea Nestiind tatal tau carui chin sa te mai supuna, a poruncit sa fii aruncata in mare. Atunci, slujitorii, luand o corabie, te-au dus in largul marii, unde ti-au legat o piatra mare de gat si te-au aruncat in apa, nadajduind ca asa vor sfarsi cu tine, iar tu cantai Celui ce te-a intarit in chinuri: Aliluia! Icosul al 6-lea Trimis a fost ingerul Domnului spre a te purta pe deasupra apei ca pe uscat, si plina de bucurie fiind, ai socotit aceasta ca pe o sfanta baie a botezului tau, caci nor luminos umbrindu-te, ai auzit glas dumnezeiesc deasupra ta si pe Insusi Hristos L-ai vazut, pentru care te laudam, zicand: Bucura-te, ca prin aceasta munca dorinta de a fi botezata ti-a fost implinita; Bucura-te, ca inger dumnezeiesc te purta pe deasupra apei; Bucura-te, ca de la Insusi Hristos, Mirele tau, cuvinte de intarire ai primit; Bucura-te, ca Acesta fata catre fata ti-a vorbit; Bucura-te, ca de mare dar te-ai invrednicit; Bucura-te, caci cununa muceniciei mai repede voiai s-o iei; Bucura-te, ca numai spre Cereasca Imparatie priveai; Bucura-te, ca toate cele trecatoare le-ai socotit gunoaie; Bucura-te, ca pentru Hristos toate cu bucurie le rabdai; Bucura-te, ca si alte munci mai grabnic voiai a le primi; Bucura-te, ca de la a ta dorinta nimic nu te putea clinti; Bucura-te, albina plina de mierea faptelor bune; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 7-lea Iesind la uscat si infatisandu-te inaintea tatalui tau, acesta s-a inspaimantat, dar n-a vrut sa recunoasca minunile lui Dumnezeu, ci pe toate le socotea vraji, fapt pentru care te-a aruncat din nou in temnita, voind a te scoate a doua zi spre taiere, iara tu cantai cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 7-lea Neputandu-si implini gandul tatal tau, fiind el insusi taiat peste noapte de secera mortii, a venit la conducerea cetatii alt guvernator, pe nume Dion, care, scotandu-te la judecata, incerca prin inselaciune a te intoarce de la gandul cel bun, dar neizbutind, a inceput a te chinui, pentru care iti cantam: Bucura-te, ca Dion guvernatorul incerca a te indupleca spre inchinarea zeului Apolon; Bucura-te, caci cu nimic nu te-a putut clinti; Bucura-te, ca a inceput a te bate fara mila; Bucura-te, ca strujita cu unghii de fier si arsa din nou ai fost; Bucura-te, ca incingand o tigaie de fier a poruncit sa fii aruncata intr-insa; Bucura-te, ca ulei incins a poruncit sa toarne peste tine; Bucura-te, ca dupa toate acestea statornica ai ramas in credinta; Bucura-te, ca zeul Apolon a fost sfaramat prin rugaciunea ta; Bucura-te, ca idolul cazand la pamant, a cazut si slujitorul sau Dion, zacand mort; Bucura-te, ca impreuna cu idolul s-a surpat si capistea; Bucura-te, ca din nou ai fost aruncata in temnita; Bucura-te, trandafir prin rani pururi inflorit; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 8-lea Patimirile tale nu au fost fara roade, deoarece poporul vazand nenumaratele minuni savarsite cu tine, au crezut in Hristos ca la trei mii de suflete, slavindu-L si cantandu-I cu tine: Aliluia! Icosul al 8-lea Venind la stapanire un alt guvernator plin de veninul rautatii, pe nume Iulian, te-a scos din nou in priveliste, pregatindu-ti nenumarate munci, pentru care iti cantam: Bucura-te, ca guvernatorul a poruncit sa arda un cuptor vreme de trei zile; Bucura-te, ca in acesta te-a aruncat pe tine; Bucura-te, ca apoi a stat inchis cinci zile; Bucura-te, ca, in cuptor fiind, aduceai slava lui Dumnezeu, precum tinerii in Babilon oarecand; Bucura-te, ca ingerii erau cu tine racorind cuptorul; Bucura-te, ca acolo petreceai ca intr-o camara de mult pret; Bucura-te, ca, deschizand cuptorul dupa cinci zile, nevatamata te-au aflat; Bucura-te, ca toate acestea paganii vraji le-au socotit; Bucura-te, ca cei ce crezusera in tine lui Dumnezeu Ii aduceau slava; Bucura-te, ca nesocotitul Iulian mai rau s-a infuriat; Bucura-te, ca alte chinuri se muncea sa-ti gaseasca; Bucura-te, ca, orbit de rautate fiind, nu putea cunoaste minunile lui Dumnezeu; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 9-lea Chemand paganul pe toti vrajitorii si fermecatorii care stiau sa farmece serpii, le-a poruncit acestora sa adune multime de serpi, vipere si scorpii si sa le dea drumul asupra mucenitei, ca sa o omoare prin muscaturile lor otravitoare. Dar mieluseaua lui Hristos a ramas neinfricata si a cantat bucurandu-se: Aliluia! Icosul al 9-lea Adunandu-se multime de taratoare, se incolaceau imprejurul trupului mucenitei, dar nici una n-a muscat-o pe dansa, ci din porunca lui Dumnezeu s-au intors asupra fermecatorului ce le intarata asupra Sfintei. Deci pentru atata credinta a minunatei fecioare si noi ii cantam: Bucura-te, ca multimea serpilor nu te-a inspaimantat; Bucura-te, ca si de data asta putere de la Domnul ai luat; Bucura-te, ca, incolacindu-se imprejurul tau, nu te-au vatamat; Bucura-te, ca asupra fermecatorului s-au napustit; Bucura-te, ca prin muscaturile lor otravitoare pe loc l-au omorat; Bucura-te, ca, fiindu-ti mila de cei ce te inconjurau, ai poruncit tuturor serpilor ca, in numele lui Iisus Hristos, sa se retraga in locurile lor fara a vatama pe cineva; Bucura-te, ca acestea ti-au ascultat porunca intocmai; Bucura-te, ca, facand rugaciune, pe fermecator l-ai inviat; Bucura-te, ca acesta s-a increstinat; Bucura-te, ca multimea, vazand minunile, s-a intarit si mai mult in credinta; Bucura-te, ca multi s-au adaugat celor ce crezusera in Hristos; Bucura-te, ca pe toti ii invatai tainele credintei cu glas duios; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 10-lea Vazand guvernatorul minunile savarsite de tine, mai tare s-a umplut de manie asupra ta si a poruncit sa ti se taie feciorelnicul piept, din a carui rani a curs lapte in loc de sange, iar poporul, vazand una ca aceasta, canta: Aliluia! Icosul al 10-lea Nestiind paganul la ce chin sa te mai supuna, a poruncit sa ti se taie limba, insa, prin darul lui Dumnezeu, chiar dupa taierea limbii vorbeai bine marturisind adevarata credinta, pentru care iti cantam: Bucura-te, ca nici taierea limbii nu te-a oprit de la marturisire; Bucura-te, ca, apucand madularul cel taiat, l-au aruncat in obrazul guvernatorului; Bucura-te, ca paganul pe data a orbit; Bucura-te, ca, vazandu-se infruntat si rusinat de tine, mai rau se tulbura; Bucura-te, ca, nestiind ce sa-ti mai faca, a poruncit sa te dea la moarte; Bucura-te, ca auzind aceasta de nespusa bucurie te-ai umplut; Bucura-te, ca dorinta de a te numara in ceata mucenitelor acum o simteai aproape de infaptuire; Bucura-te, ca impunsa fiind cu fiare ascutite sfantul tau suflet Domnului l-ai dat; Bucura-te, ca sufletul tau de ingeri pe brate a fost purtat; Bucura-te, ca cetele mucenicesti cu bucurie te-au intampinat; Bucura-te, ca veselie mare s-a facut in cer si pe pamant; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 11-lea Implinitu-s-a astfel proorocia ca de la trei guvernatori vei patimi pana vei fi slobozita din temnita trupului celui stricacios, pentru numele Dumnezeului Celui in Treime inchinat, Caruia Ii cantam: Aliluia! Icosul al 11-lea Vazandu-te multimile adunate la patimirile tale, te slaveau pentru nenumaratele osteneli, crezand in Hristos, Cel ce ti-a dat putere a trece prin toate, cantand unele ca acestea: Bucura-te, frumoasa fecioara; Bucura-te, tanara cu suflet barbatesc; Bucura-te, crinule rasarit intre maracini; Bucura-te, ca bogatiile lumii le-ai socotit gunoaie; Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos pe toate le-ai defaimat; Bucura-te, ca numai pe Acela L-ai iubit cu adevarat; Bucura-te, ca de la hotararea ta cea buna deloc nu te-a clintit; Bucura-te, ca si de parintii cei trupesti te-ai lepadat; Bucura-te, ca pe guvernatori in fata i-ai mustrat; Bucura-te, ca nici o munca nu te-a infricosat; Bucura-te, ca spre ceruri ca o porumbita ai zburat; Bucura-te, ca acolo odihna ai aflat; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 12-lea Un oarecare crestin a luat sfintele ramasite pamantesti ale mult ostenitului tau trup si le-a ingropat cu cinste la loc curat, cantand cantarea de biruinta: Aliluia! Icosul al 12-lea Cine va lauda indeajuns dragostea, credinta si nadejdea ta neclintita in Mirele Hristos pentru Care ti-ai ales a patimi, insa asa, nevrednici, indraznim a-ti canta unele ca acestea: Bucura-te, ca asemenea unui miel fara de glas ce merge spre junghiere, asa spre patimiri ai mers; Bucura-te, ca rugaciunea ta ca o tamaie cu buna mireasma spre cer se ridica; Bucura-te, ca si paganii de rabdarea ta in patimiri se minunau; Bucura-te, ca multi necredinciosi la credinta au venit; Bucura-te, ca in staulul Bisericii multe oite ratacite ai adus; Bucura-te, ca in patimirile tale te bucuri nespus; Bucura-te, mireasa neprihanita a Mirelui ceresc; Bucura-te, ceea ce cununa cereasca din mana lui Hristos ai primit; Bucura-te, calda rugatoare pentru cei ce nazuiesc in ajutorul tau; Bucura-te, ca prin rugaciunile tale de multe rele ne izbavim; Bucura-te, ajutatoarea noastra in vreme de nevoi; Bucura-te, mijlocitoarea noastra in ceasul judecatii; Bucura-te, Sfanta Mare Mucenita Hristina, mult patimitoare! Condacul al 13-lea O, prealaudata si mult patimitoare Mucenita Hristina, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si mijloceste la tronul lui Dumnezeu sa ne fereasca de ispite peste puterea noastra, sa ne daruiasca sanatate, intelepciune, rabdare, iertarea pacatelor si ajutor in toate cele bune, spre a-I canta impreuna cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.) Apoi se zice iarasi Icosul 1: Nascandu-te in cetatea Tirului, din parinti pagani…, Condacul 1: Mult patimitoarei, prealaudatei Mucenite Hristina…, si aceasta Rugaciune catre Sfanta Mucenita Hristina O, de trei ori fericita Mucenita Hristina, ceea ce te-ai invrednicit a patimi pentru Hristos, ajuta-ne si pe noi sa primim cu dragoste si intelegere ispitele ce vin asupra noastra. Ca ceea ce nu ai cartit niciodata in timpul chinurilor, ajuta-ne sa nu cartim pe cararea vietii celei trecatoare asupra intamplarilor ce se abat asupra noastra. Asemenea tie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinti si cu post spre a ti se descoperi tainele cele ascunse si pentru a putea ajunge cu bine la limanurile ceresti, ajuta-ne si pe noi sa ne putem ruga si posti ca sa ne simtim si noi ca traim pentru si in Dumnezeu si sa nu ne pierdem timpul in desert. Mijloceste inaintea lui Hristos, cu indrazneala pe care ai dobandit-o, sa ne mantuiasca cu judecatile pe care le stie El, ca ajungand si noi in cereasca Imparatie sa slavim pururi pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant si pe tine, mijlocitoarea noastra. Amin. Si se face otpustul.


Index rugăciuni